14.2 C
Covasna
16 august, 2025

Arafat, despre incendiul de la Râșnov: 2.000 mp la o pensiune. Important e că nu sunt victime

Sursa foto: Hepta

Incendiul de la pensiunea turistică din Râșnov se manifestă pe 2.000 de metri, dar important e că nu sunt victime, spune șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.

„Incendiul izbucnit s-a extins și la clădirea restaurantului și pensiune”, transmite ISU Brașov.

Forțele de intervenție au fost suplimentate cu încă două autospeciale de stingere din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov.

Totodată, în sprijinul echipajelor deja prezente la fața locului, se deplasează alte patru autospeciale cu apă și spumă aparținând Inspectoratelor pentru Situații de Urgență Prahova și Covasna.

„Misiunea este în continuare dinamică, iar structurile de intervenție depun eforturi susținute pentru limitarea propagării

lui la alte construcții aflate în vecinătate”, potrivit pompierilor brașoveni.

Știrea inițială

„A pornit de la grajd și s-a extins la pensiune. Sunt acolo opt mașini de pompieri de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență, încă două autospeciale de la serviciul voluntar și o ambulanță, în caz de nevoie”, a declarat la Digi24 Raed Arafat.

Cel mai important aspect, a subliniat oficialul, este faptul că nu s-au înregistrat victime până la această oră.

„Incendiul îl vor controla”, a concluzionat Arafat.

Un incendiu puternic a izbucnit duminică seara la un grajd aparținând unei unități turistice din localitatea Râșnov, județul Brașov.

Inițial, ISU Brașov anunța că flăcările au cuprins o suprafață de aproximativ 500 de metri pătrați, însă pompierii arătau că există riscul extinderii la alte construcții.

Un incendiu puternic a izbucnit duminică seara la un grajd aparținând unei unități turistice din localitatea Râșnov, județul Brașov. Flăcările au cuprins o suprafață de aproximativ 500 de metri pătrați, iar pompierii spun că există riscul extinderii la alte construcții.

„Am fost anunțați despre izbucnirea unui incendiu la un grajd aparținând unei unități turistice, în localitatea Râșnov. Suprafața afectată este de aproximativ 500 de metri pătrați și există pericol de extindere și la alte construcții învecinate”, anunță ISU Brașov

La fața locului se intervine pentru localizarea și lichidarea incendiului cu cinci autospeciale de stingere cu apă și spumă (ASAS), o autocisternă cu apă (ABROLL), o autoscară, o autospecială de primă intervenție (1S42) și o ambulanță aparținând Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).

Pompierii intervin pentru limitarea extinderii incendiului.

Sursa: https://jurnalul.ro/stiri/locale/incendiul-pensiune-turistica-rasnov-raed-arafat-1005636.html

Ultimă oră

Același autor