27.9 C
Covasna
25 iunie, 2025

Ministrul Mediului explică care este situația în țară privind inundațiile. Ce spune despre pericolul de la Salina Praid

Din articol

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a vorbit în direct la Digi24 despre situația privind inundațiile din ultimele zile din România, pe fondul ploilor abundente. Fechet a menționat că, deși vremea începe să se îmbunătățească, mai există zone aflate sub avertizări hidrologice, iar autoritățile rămân în alertă pentru a preveni eventuale pagube suplimentare. Ministrul a vorbit și despre situația de la Salina Praid și a spus că acolo „lucrurile sunt destul de complicate”.

Mircea Fechet a vorbit despre situația privind inundațiille din România. Ela declarat că „are și niște vești bune”: „Acestea se referă la situația meteorologică, pentru că va ploua din ce în ce mai puțin. Va ploua doar în sudul și în centrul țării 15-25l/m² ceea ce nu înseamnă o cantitate ce ar trebui să ne îngrijoreze”.

„Tendința este de diminuare a acestor fenomene. Săptămâna viitoare probabil nu va mai ploua și așteptăm temperaturi de peste 30 de grade Celsisus”, a adăugat el.

Ministrul Mediului a declarat că, din punct de vedere hidrologic, „chiar dacă în ultimele 24 de ore nu s-au mai înregistrat precipitații semnificative în zonele critice și chiar dacă tendința generală e una de scădere a nivelurilor și de ameliorare a situației hidrologice, încă avem cod roșu pe râul Negru în Covasna și pe cursul de apă Miletin în județul Iași, ambele în scădere”.

„Vom reactualiza avertizările la ora 12:00 avertizările hidrologice și speranța mea este că vom rămâne cu mai puține coduri roșii decât avem în acest moment”, a adăugat el.

Fechet a făcut precizări și despre situația de la acumularea de la Săcele: „Lucrurile au fost în regulă. Nu am avut probleme deosebite. La Poroșneu Mare, în Covasna, m-au anunțat colegii că au convocat un nou Comitet Județean pentru Situații de Urgență pentru realizarea unei breșe în dig, în aval de localitate, pentru a putea evacua mai ușor apa rămasă în intravilan”.

Despre Salina Praid

Ministrul Mediului a afirmat că la „Salina Praid s-a întâmplat o adevărată tragedie”: „Speranța mea este că vom găsi soluții tehnice pentru a putea salva Salina. Acolo lucrurile sunt destul de complicate, însă rămân optimist. Vom identifica nu doar resursele financiare, dar mai ales soluțiile tehnice pentru a putea salva ceea ce se mai poate salva acolo”.

Întrebat despre o estimare privind cât de mult se mai poate salva din Salina Praid, acesta a spus că „sunt specialiști care evaluează această situație, probabil și în acest moment, însă acolo discutăm de o întreagă comunitate, dependent aproape 100% de salină, fie că ne referim la activitatea de exploatare a minei, fie că ne referim la turism sau la alte activități conexe. Acolo trebuie să salvăm, nu doar salina, și vom salva astfel întreaga comunitate”.

Fechet a menționat și că vineri la ora 12 vor fi actualizate avertizările hidrologice. Astfel, el a precizat, despre posibila intrare în vigoare a unor noi alerte cod roșu, portocaliu, sau galben, că „situația se va îmbunătăți”: „Mă aștept ca cel puțin unul dintre codurile roșii în vigoare la acest moment să nu fie prelungit, ceea ce e o veste bună, însă încerc să nu-mi dau cu părerea în legătură cu ceea ce vor decide colegii mei la ora 12:00 în baza actualizării avertizărilor meteorologice”.

„Avem o situație pe care o gestionăm bine. Din ce mi-au spus colegii mei de la Apele Române, la Pașcani avem un iaz piscicol care a avut o mică problemă în aval de localitatea Strunga, însă au reușit să stabilizeze situația respectivă și mi-au comunicat că nu ar trebui să ne așteptăm la nimic grav. E o acumulare de mici dimensiuni”, a mai adăugat el.

Editor :

Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/ministrul-mediului-explica-care-este-situatia-in-tara-privind-inundatiile-ce-spune-despre-pericolul-de-la-salina-praid-3262849

Ultimă oră

Același autor